Home » Cultură » Steven Tyler, demonul țipetelor. „Dacă merită să faci ceva, merită să faci mai mult din acel ceva”

Steven Tyler, demonul țipetelor. „Dacă merită să faci ceva, merită să faci mai mult din acel ceva”

Publicat: 10.07.2024

Solist al trupei rock Aerosmith și tatăl frumoasei actrițe Liv Tyler, Steven Tyler, iubit de unii, urât de alții, este una dintre figurile polarizante din industria muzicală, cu tot ceea ce este și oferă el.

Are un stil flamboaiant, un timbru vocal unic și mișcări scenice care ar putea fi recunoscute de la mare distanță de oricine, fără a i se vedea chipul.

Primul motiv pentru care este iubit de oameni este pentru că face parte din Aerosmith, una dintre cele mai mari trupe rock din toate timpurile, extrem de populari la mijlocul anilor ’70, atunci când au scos o serie de discuri de aur și de platină, dar ceva mai puțin populari la începutul anilor ’80, atunci când componenții trupei au căzut pradă abuzului de droguri și de alcool.

De ce îl iubesc oamenii pe Steve Tyler?

Totuși, în 2000, Aerosmith a intrat în Guinness Book of World Records ca prima trupă rockNroll care a debutat cu un hit numărul 1 – I Don’t Want To Miss a Thing. E ceva, nu?

Apoi, Steve Tyler este carismatic. Deși are o figură cu trăsături mai aspre, mai tot timpul zâmbește, este bine dispus, are un exces de energie pe care doar el știe de unde-l ia și un simț estetic unic în ceea ce privește vestimentația lui. Poate fi numit un lord al scenei rock.

Tyler este și compozitor, nu doar vocalist, fiind de fapt cel care, alături de colegul din Aerosmith – Joe Perry – asigură compoziția pieselor.

Dar de ce îl urăsc cei care-l urăsc?

Steve Tyler are un comportament controversat, iar una dintre cele mai mari provocări negative din viața lui ar fi dependența de droguri. De-a lungul anilor 1970 și 1980, abuzul de substanțe interzise al lui Tyler a fost bine cunoscut, cu multe și vizibile consecințe în acțiunile lui atât pe scenă, cât și în afara ei. De exemplu, în 2009, în timpul unui concert susținut în Dakota de Sud, aflat sub influența drogurilor, Tyler s-a prăbușit de pe scenă sub privirile tuturor, incidentul nu doar că i-a afectat sănătatea, dar a și pătat imaginea trupei. S-a scris că restul membrilor l-ar fi și bătut atunci, și i-au cerut lui Toxic Twin (așa cum este poreclit Steve Tyler) să meargă la dezintoxicare.

Mai grav, în toamna lui 2023, Steven Tyler a fost citat oficial în procesul de agresiune sexuală asupra unei minore, într-o reclamație veche de aprope 50 de zeci de ani (legile Californiei nu au un termen de prescripție pentru astfel de infracțiuni.)

Julia Holcomb susține că solistul Aerosmith a avut o relație sexuală cu ea la mijlocul anilor ’70, când ea avea 16 ani (iar Tyler, 26), acuzându-l de agresiune sexuală și provocarea intenționată de suferință emoțională. De altfel, în cartea lui din 2004, Does the Noise in My Head Bother You? A Rock ‘n’ Roll Memoir, Steven Tyler, fără a preciza vreun nume, scrie la un moment dat că „aproape a luat o mireasă adolescentă” și că „părinții ei s-au îndrăgostit de mine, au semnat o hârtie pentru ca eu să am custodia ei, astfel încât să nu fiu arestat dacă mă însoțea în afara statului. Am luat-o în turneu cu mine”.

„Vreau ca această acțiune să scoată la iveală o industrie care protejează infractorii celebri, pentru a curăța și a trage la răspundere o lume care nu doar m-a exploatat, dar și a permis să fiu exploatată timp de ani de zile, alături de atât de mulți alți copii și adulți naivi și vulnerabili”, a declarat Holcomb, care a depus cererea sub numele ei actual Julia Misley, susținând că s-a simțit neputincioasă și nu s-a putut opune puterii, faimei și capacității financiare substanțiale ale lui Tyler care a „constrâns-o și a convins-o să creadă că este vorba de o poveste de dragoste romantică”.

„Avea șaisprezece ani, știa cum să facă urât și nu avea un fir de păr pe ea”, a scris Tyler în memoriile sale, înainte de a spune că a devenit tutorele fetei pentru a evita să fie arestat și înainte de a detalia aventurile lor sexuale câteva pagini mai târziu. „Având în vedere că eu, cel rău, aveam 26 de ani, iar ea abia avea vârsta necesară pentru a conduce și era foarte sexy, m-am îndrăgostit nebunește de ea. Era ca un băiețaș drăguț și slab, îmbrăcat ca Little Bo Peep. Era dorința inimii mele, partenera mea în crimele pasionale”.

Steven Tyler, născut Steven Victor Tallarico, s-a născut la 26 martie 1948, în Yonkers, New York, fiind cel mai bine cunoscut ca vocalist principal al trupei rock Aerosmith.Tyler a urmat cursurile Liceului Roosevelt din Yonkers, pe care l-a abandonat în ultimul an de liceu pentru a urma o carieră în muzică.

Tyler a manifestat un simț muzical încă de mic, când obișnuia să se joace bătând cu pasiune la tobe, mai târziu fiind îndrumat de părinți către lecțiile de pian și chitară.

A format prima sa trupă, The Strangeurs, la începutul anilor 1960. În 1969, Tyler l-a întâlnit pe chitaristul Joe Perry și împreună cu alți membri a format trupa care avea să devină în cele din urmă Aerosmith, mai exact în 1970. Trupa a dezvoltat un sound Hard Rock și a realizat un show live captivant, ceea ce a dus la încheierea unui contract de înregistrare cu Columbia Records în 1972 și lansarea primului album autointitulat în 1973, care a inclus single-urile de succes Dream On și Mama Kin.

Aerosmith a lansat 15 albume de studio, șase albume live, 16 albume de compilații și două extended play-uri, câteva dintre cele mai bune fiind Toys in the Attic (1975), Rocks (1976), Get a Grip (1993), un album care a marcat revenirea trupei Aerosmith în anii 1990. Este cel de-al 11-lea album de studio al trupei Aerosmith care s-a dovedit a fi apogeul lor comercial, înregistrând cele mai bune 20 de milioane de vânzări din întreaga carieră la nivel mondial, generând patru single-uri de top 40 – printre care Crazy și Livin’ on the Edge – și câștigând premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare rock a unui duo sau grup vocal timp de doi ani consecutivi.

Aerosmith are 25 de discuri de aur, 18 de platină și 12 de multi-platină, deținând recordul pentru cele mai multe certificări totale obținute de un grup american.

În ceea ce privește viața amoroasă, Steven Tyler a avut mai multe relații cunoscute. A fost căsătorit cu actrița, modelul și publicistul Cyrinda Foxe (între 1978 și 1987), cei doi având o fiică pe nume Mia Tyler, ulterior căsătorindu-se cu designerul vestimentar Teresa Barrick, care i-a dăruit doi copii, Chelsea și Taj.

Dar cel mai cunoscut dintre copiii lui este actrița Liv Tyler (născută la 1 iulie 1977), despre care Steven Tyler a aflat când ea avea în jur de zece ani. Înainte de momentul adevărului, Liv credea că tatăl biologic era muzicianul Todd Rundgren, care se afla într-o relație cu mama ei, Bebe Buell.

În prezent, Steven Tyler se iubește cu Aimee Preston, cu 39 de ani mai tânără decât el, și mai tânără decât două dintre fiicele muzicianului. Cei doi se știu din 2012, de cânt Preston era asistenta personală a lui Tyler.

  • Steven Tyler vrea ca pe mormântul lui să fie scris: „Aici zace Tyler, demonul țipătului, care nu s-a trezit niciodată din visul pe care îl visa, până într-o zi când a băut o poțiune magică, iar acum tot ce a rămas este o dulce emoție”
  • În 1984, când a auzit la radio una dintre cele mai vechi melodii ale trupei Aerosmith, nu a recunoscut-o din cauza consumului de droguri care-i afectase memoria. După ce i-a propus colegului Joe Perry să preia piesa și să cânte o versiune cover Perry i-a răspuns: „Suntem noi, cretinule”.
  • Mama fiicei Liv Tyler este fostul model Ford și Playmate Playboy, Bebe Buell.
  • În martie 2001, a fost introdus împreună cu Aerosmith în Rock & Roll Hall of Fame.
  • Este clasat pe locul 21 în topul VH1 al celor mai sexy 100 de artiști.

Surse:

https://www.rollingstone.com/music/music-news/steven-tyler-sexual-assault-minor-lawsuit-1234653817/

https://www.newsweek.com/steven-tyler-sexual-assault-allegations-1840601

https://www.grammy.com/news/why-aerosmith-get-a-grip-most-iconic-album-30th-anniversary-cryin-crazy

Vă mai recomandăm să citiți și:

Stevie Nicks, Regina Rock and Roll-ului. „Muzica este dragostea vieții mele, dar am fost gata să renunț la tot pentru că nu suportam ca oamenii să vorbească despre cât de grasă sunt”

Test de cultură generală. Care instrument muzical este mai vechi decât roata?

ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile

Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce a fost Bing Bangul?
Test de cultură generală. Ce a fost Bing Bangul?
Cristina Demetrescu dezvăluie secrete ascunse ale astrologiei. Știai că-ți poți schimba data în care pleci din această lume fizică? EXCLUSIV la „Altceva cu Adrian Artene”
Cristina Demetrescu dezvăluie secrete ascunse ale astrologiei. Știai că-ți poți schimba data în care pleci din această ...
O echipă de astronomi ar fi rezolvat misterul vârstei Căii Lactee! Cât de veche este galaxia noastră?
O echipă de astronomi ar fi rezolvat misterul vârstei Căii Lactee! Cât de veche este galaxia noastră?
Oficialii americani au privit neputincioși cum niște drone misterioase survolau o bază militară
Oficialii americani au privit neputincioși cum niște drone misterioase survolau o bază militară
Primele podcasturi generate de Inteligența Artificială, anunțate de Google
Primele podcasturi generate de Inteligența Artificială, anunțate de Google
Medicamentele pentru slăbit ar putea trata și dependența de alcool sau droguri
Medicamentele pentru slăbit ar putea trata și dependența de alcool sau droguri
Bătrânul de 80 de ani care a umilit armata ungurilor. „Pe unde mergea toţi picau”
Bătrânul de 80 de ani care a umilit armata ungurilor. „Pe unde mergea toţi picau”
Cercetătorii au găsit pentru prima dată viață animală sub fundul oceanului
Cercetătorii au găsit pentru prima dată viață animală sub fundul oceanului
Periuțele de dinți și dușurile sunt adevărate „incubatoare” de virusuri
Periuțele de dinți și dușurile sunt adevărate „incubatoare” de virusuri
ONU trage un semnal de alarmă: peste 1 miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie „acută”
ONU trage un semnal de alarmă: peste 1 miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie „acută”
Statul în picioare poate avea efecte nedorite asupra sănătății, arată un studiu
Statul în picioare poate avea efecte nedorite asupra sănătății, arată un studiu
Cum au ajuns pe Pământ elementele de bază ale vieții?
Cum au ajuns pe Pământ elementele de bază ale vieții?
Arheologii au descoperit o rețea de camere și tuneluri subterane ascunse în „Locul Morților”
Arheologii au descoperit o rețea de camere și tuneluri subterane ascunse în „Locul Morților”
NASA pune la bătaie 3 milioane de dolari pentru cine reușește să rezolve o problemă uriașă cu misiunile pe Lună
NASA pune la bătaie 3 milioane de dolari pentru cine reușește să rezolve o problemă uriașă cu misiunile pe Lună
Astronomii au descoperit un halou magnetic uriaș în jurul Căii Lactee
Astronomii au descoperit un halou magnetic uriaș în jurul Căii Lactee
Oamenii de știință sunt șocați! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul trecut
Oamenii de știință sunt șocați! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul trecut
Leii din Kenya secolului al XIX-lea se hrăneau cu oameni, indică ADN-ul prelevat din dinții lor
Leii din Kenya secolului al XIX-lea se hrăneau cu oameni, indică ADN-ul prelevat din dinții lor
Oamenii care mănâncă mai puțin ar putea trăi mai mult, arată un studiu
Oamenii care mănâncă mai puțin ar putea trăi mai mult, arată un studiu